Stare:** -Din motive diverse cum ar fi examenul de saptamana viitoare si lipsa unui partener pt bal inafara de cel imaginar (ok, al doilea motiv intr-o mai mica masura decat celalalt)
Scenariu n-am de data asta, in schimb am Situatie: Deci...dupa cateva apropo-uri subtile (din partea mea) si o discutie anormal de complexa, un tip imi cere id-ul.Nu mi l-ar fi cerut daca nu era cu adevarat interesat sa-l afle, nu?Asa ma gandeam si eu. Apoi, fara macar sa i-l cer, imi da si el id-ul lui. Ajung acasa entuziasta, pun id-ul lui in lista dar aflu ca nu exista.Si nici el nu ma cauta.Concluzie:
a)Adresa aia i-a expirat iar el momentan nu ma poate contacta pentru ca zace intr-un spital, trist si amnezic, dupa ce un meteorit i-a cazut inexplicabil in curtea casei azi-dimineata.
b)De emotie i-a tremurat putin mana si a scris incorect id-ul si apoi, fiind aiurit, a dat la spalat blugii in care era foaia cu id-ul meu.
c)Mi-a dat un id fals ca sa scape de mine iar pe al meu l-a aruncat in primul cos de gunoi.
Daca considerati ca varianta c este cea mai plauzibila, va rog nu raspundeti la chestionar. Multumesc.
Luni, chiulind de la propria scoala, mi-am vizitat fosta scoala, adica fostii colegi din minunatul meu oras natal. Entuziasmul lor m-a facut sa ma simt un pic ca si cum "everybody loves your life but you". Mda, ce grozav ca am parte de atata libertate! Numai asta am auzit...Ce-i cu obsesia asta generala pentru libertate? In definitiv nu-i mare lucru, poti doar sa te gandesti: "Mai,ce liber sunt! In noaptea asta...ooo, in noaptea asta pot sa fac orice!! Sa colind cluburile, sa merg hai-hui prin oras, sa ma distrez la maxim" si tot gandindu-te asa, adormi. Sau ma rog, eu fac asta. Iar eu nu profit de libertate,nu? De fapt mi se pare ca grijile si responsabilitatile vin ca bonus cadou impreuna cu libertatea asta asa de mult dorita. Anyway, am asistat la ora de geografie in fosta scoala, cu fosta profa si am avut parte de ceva de genul asta:
Profa:Iti pare rau ca ai plecat?
Eu (in gand): Da, de 3 ori pe zi am ritualuri de dat cu capul de pereti intrebandu-ma de ce naiba mi-am complicat viata.
Eu (cu voce tare): Nu, pentru ca din punct de vedere profesional este o evolutie.
Profa: Cum sunt noii colegi acolo?
Eu (in gand) :Hm.Cam la fel de idioti ca cei de aici.
Eu (cu voce tare): Hm.Aproape la fel de draguti ca cei de aici.
Profa: Si, esti cu Vlad?
Eu (in gand): Cum?De unde?Ceeee?
Liniste. Toti se intorc spre mine. Ah, shit .Nu,nu mi se intampla una ca asta...Chiar se asteapta sa raspund?
Eu (cu voce tare): Pai...nu.
Asa! Un "nu" hotarat care sa-i arate cat sunt de indignata ca am fost intrebata asa ceva indiscret! Ha!
Profa: Cum, nu esti in clasa cu Vlad?
Eu: Aaaaahaaaa.In clasa! Ba da.
Au. Penibil.Cu intrebarile ei neclare cu tot...
News:
- So...ea si-a cerut iertare pentru cat m-a chinuit anul trecut impreuna cu...ex-ul (bipuri nocturne, barfe, rautati aruncate in fata etc etc), spunand ca nu meritam sa fiu tratata asa. Well, multumesc. Si neuronii mei distrusi cine-i plateste? Deci rivala malefica se metamorfozeaza brusc in "personaj-negativ-care-regreta-ce-a-facut-si-devine-pozitiv-in-finalul-filmului".The end. (iar mie mi s-au dat peste cap cu ocazia asta toate certitudinile pe care credeam ca le am). Apreciez totusi ca si-a cerut scuze. Incerc sa invat sa iert si sa uit.
- In timp ce toate scolile incearca sa recupereze orele pierdute in greva profesorilor, prin programul suplimentar de ore sambata si de dupa cursuri, s-au gandit si profii din liceul meu sa vina cu o idee inovatoare. Hem-hem. Va prezentam...Orele de 45 de minute! Well, stiu ca ratiunea mea lasa de dorit dar totusi nu era mai logic sa mareasca orele in loc sa le misoreze, daca vor sa recuperam? Acum in scoala e o eterna pauza, orele se decaleaza atat de tare incat nimeni nu mai stie daca se suna la fara 20, sau la si 15, sau la si jumate.
Coloana sonora : Placebo-Teenage Angst
Locatie: Acasa, bucurandu-ma de ultimele clipe de liniste inainte de intoarcerea in camin
Coloana sonora: Foo Fighters- Still (Promise i will be forever yours...promise not to say another word)
Stare:**(din5) Mda, de data asta poate e si vina mea ca ma simt asa.In chip ciudat eram complet convinsa ca probabilitatea de a ma intalni TOCMAI cu tine, intr-o zi obisnuita, intr-un super-market foarte aglomerat, in propriul meu cartier, la o distanta considerabila de locuinta ta, este extrem de scazuta. Dar m-am inselat. Ah, cine m-o fi pus sa ies azi din casa...
Scenariu: E vineri.M-am intors infrigurata acasa.A mai trecut o saptamana oribila si obositoare ca de obicei. Deschid calculatorul, ma conectez si zambesc cand vad ca si el e online. Imediat sunt intampinata de...un anumit el special care-mi spune un simplu : "Ce mai faci, iubire?Mi-ai lipsit" (Ok, pare un scenariu cam stupid dar e tot ce imi doresc acum.Nu cer prea mult, nu?)
Daca mai vad un status sau mai aud o afirmatie de genul "eeh s-a dus si vacanta asta" sau "ce putin mai e pana la bac"...o iau razna. Incerc, chiar incerc din rasputeri sa nu mai fiu atat de pesimista si mereu fara chef de viata, de ce vreti sa imi inrautatiti situatia? De ce nu aveti pentru mine niste ganduri happy de genul: "nu-i nimic ca a trecut vacanta, vine alta peste o luna si stai linistita, mai e muuuult pana la bac"....?
Cred ca n-am mai intrat pe mIRC de la 13 ani (cand ori imi gaseam vreo 10 pretendenti pe seara, ori ma dadeam drept baiat si faceam misto de fete...Ce vremuri...) Ei bine, vinerea asta, noaptea, cum stateam eu asa depresiva si singura acasa, am intrat pe net. Pe messenger-nimeni (inafara de verisorul din Italia care la ora aia asculta Liviu Guta).Pe adresa- nici un mesaj (ce placere sa gasesti folderul inbox cu un 0 langa, nu?) si nu stiu ce-mi venii...ca deschid mIRC-ul.Brusc, lume multa si pestritza, ferestre de conversatie care se deschid cu o viteza ametitoare...un anume Sarpe_veninos care ma intreaba din primele 5 secunde "asl pls"...un Tai_gaini excentric si usor dement...un Sexylover cam pervers si finnaly (oh god) un tip care cel putin pare a avea ceva ce s-ar putea numi creier. Vorbim cam jumatate de ora (fara urma de "asl" , "ai poza", "unde stai" sau "da-mi nr tel"), numai chestii subtile si in general aberatii profunde.O conversatie perfecta.Cel putin pentru mine pentru ca m-am amuzat copios pe seama lui. De fapt voiam doar sa vad daca din lipsa de exercitiu mi-am pierdut cumva "my net-flirting skills".Neah, sunt inca acolo undeva...Le mai probez peste 5 ani ca sa verific.
Parca Bono zicea ca toti scriitorii traiesc cu impresia extrem de increzuta ca lumea o sa le citeasca creatiile (la un moment dat imi notasem citatul asta pe coperta caietului de romana, socand-o pe profa destul de rau...) Si, desi nu ma indoiesc ca Bono are dreptate, blogul de fata este o exceptie. Nu sunt atat de egocentrica incat sa cred ca ar putea sa intereseze pe cineva intamplarile unei existente banale sau gandurile unei imaginatii de o calitate indoielnica.Ceea ce scriu are doar 2 roluri precise: de a-mi descarca nervii (desi ar fi cazul sa invat sa ma exteriorizez) si de a-mi aduna ideile mai mult sau mai putin logice pentru a le pune in ordine si a le analiza (desi ma indoiesc ca asa ceva este posibil fiindca de obicei imi rastorn ideile la gramada si uit de unde am pornit)
Ce ciudat...nici macar nu ma mai simt inspaimantata la gandul ca cineva chiar ar avea rabdarea sa citeasca chestia asta.Probabil pentru ca la momentul de fata nu-mi mai pasa de parerea celorlalti.Nothing to win, nothing left to lose, anyway....
Stare: ** (din 5)
Nr de scenarii imaginare ale impacarii: 4 (inca bine)
Coloana sonora: Placebo - Special Needs (dar si toata gama de melodii dark care indeamna la suicid)
Nu cred in cuvinte.Sunt prea relative...Poate ai spus cuvinte pe care le regreti sau poate ai simtit cuvinte pe care regreti ca nu le-ai spus.
Nu cred in Karma. Simpla idee ca ceea ce dau se intoarce (inzecit sau nu), nu mi-a fost inca demonstrata.
Nu cred in eficienta razbunarii.Gandurile mele negre imi fac rau mie.
Nu cred in conceptul de infidelitate.Daca imi oferi la fel de multa atentie si iubire incat sa pot sa ma prefac ca nu observ nimic in neregula, nu ma deranjeaza...
Nu cred in raul absolut.In orice situatie trebuie sa existe si o latura pozitiva...sau macar una amuzanta.
Nu cred in destin.Drumul nu este prestabilit. Alegerile mele ma fac sa fiu ceea ce sunt iar expresia "asa a fost sa fie" imi lipseste din vocabular.
Nu cred in dependenta mea de cofeina, e doar auto-sugestie.
Nu cred in secrete.Tot ce spun trece mai departe, se raspandeste, se transforma...se intelege gresit.
Nu cred in asteptarea fericirii supreme. Pot sa ma bucur si observand cu naivitate lucruri marunte peste tot in jurul meu.
Nu cred in "dragoste la prima vedere".Dragostea se construieste, e complexa, deci nu merita degradanta confuzie cu o atractie de moment, pur superficiala.
Totusi cred in multe lucruri minunate...ai rade daca ai afla cat de absurde sunt.De exemplu puterea resemnarii.Cred cu adevarat ca am asa ceva in mine. The secret is letting go...
Tu in ce (nu) crezi?
Stare: ** - nu se deduce din dispozitia de profunzime cronica?
Ganduri negative: 54
Minute petrecute numarand gandurile negative: 20
Ganduri pozitive: 1 ( adica intocmirea planului de emigrare in Irlanda, plan care se bazeaza in mare parte pe incalcarea catorva legi ale statului, trecerea frauduloasa a granitei si aterizarea miraculoasa direct in faza casei lui Bono...iupeeeee)
|
|
|
|
| << | 2012.Ianuarie | |
|---|
| | 1 | | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | | 30 | 31 | | | | | |
-
Vizitatori:
4.781
-
Insemnari:
5
-
Comentarii:
2
|
